Victor Ponta, preşedintele Pro România, a declarat, marţi, că tema principală a discuţiilor de astăzi în Parlament a fost reintroducerea stării de urgenţă. Fostul premier susţine că acest lucru ar fi o „catastrofă”.
În cadrul emisiunii „Punctul Culminant”, Victor Ponta a explicat faptul că reintroducerea stării de urgenţă din 15 iulie a fost „tema principală în Parlament”.
„Cred că ar fi o catastrofă. Astăzi asta era tema principală în Parlament. Tema era 15 iulie reintroducerea stării de urgenţă.
Ceea ce este grav e că o o să rămânem în starea de alertă până la alegerile generale”, a spus Victor Ponta, la România TV.
Fostul lider PSD a precizat că a discutat cu primarul Bucureștiului și i-a dat asigurări că nu a negociat cu PSD să primească 40 de locuri eligibile la viitoarele alegeri parlamentare.
Liderul Pro România este de părere că Gabriela Firea ar obţine mai multe voturi ca independent la alegerile din Primăria Capitalei.
„I-am și spus doamnei Firea. Cu doamna Firea am avut o relație civilizată și o să am în continuare. Sper că nu se simte trădată de mine, ci de propriii colegi. Ei îi dăunează ce fac cei din PSD, cei care ar trebui să o sprijine nu o sprijină. Ea se referă a ce i s-a mai întâmplat în PSD.
Ea se bazează pe cei din partid, iar ei se înjunghie între ei. Eu cred că noi avem un candidat mai bun decât mine”, a declarat Victor Ponta.
De asemenea, Victor Ponta a mărturisit că ar fi încântat ca Gabriela Firea să candideze din partea Pro România la Primăria Capitalei.